Oameni care au învins sistemul. Ce înseamnă să adopți un copil în România: „Mi s-a trântit ușa în nas și mi s-a spus să îmi văd de-ale mele. Dacă ar fi s-o iau de la capăt însă, aș face-o”

Simona Czudar este una dintre puținii români care și-au dorit să înfieze un copil și a reușit. După doi ani de birocrație, speranță, deznădejde, întâlniri chinuitoare a devenit mama unei fetițe, pe nume Alexandra, care la vremea respectivă avea 3 ani și 11 luni. „După ce am văzut-o acasă, m-am simțit un om împlinit. Asta este tot ce contează. Dacă ar fi să o iau de la capăt, știind prin ce trebuie să trec aș face-o, pentru că la final știu că mă va aștepta acasă un suflet care să îmi facă viața mai frumoasă”, mărturisește Simona Czudar, în vârstă de 40 de ani.

Alina Marcu, o timișoreancă de 40 de ani, nu a ajuns să trăiască această fericire. Se zbate să înfieze un copil și, deși are toate documentele la zi, nu are garanția că va putea să adopte un copil vreodată. „Atunci când vrei să adopți un copil, autoritățile se poartă cu tine de parcă ai aștepta mobila de la sufragerie”, spune Alina Marcu.

La doi ani de la modificarea Legii adopției, cifrele obținute de gândul arată că procesul de a înfia un copil s-a îngreunat, deși legislația avea menirea de a-l simplifica. Cum se explică acest paradox puteți citi în rândurile de mai jos.

„Trebuie să te încarci cu multă răbdare, chiar dacă acum există termene clare în ceea ce privește întregul proces de adopție”, punctează timișoreanca care a început demersurile pentru a înfia un copil în luna ianuarie a acestui an. După cinci luni nu și-a obținut nici măcar certificatul de adoptator.

Foto: Mediafax Foto: Andreea Alexandru // Gabriela Coman, secretarul de stat de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției (ANPDCA) din cadrul Ministerului Muncii

Datele obținute de gândul de la Ministerul Muncii arată că rata adopțiilor a scăzut cu 15 procente în 2012, față de 2011, și cu aproape 30 de procente în 2013, față de 2011. Cu toate astea, reprezentanții Ministerului Muncii au declarat pentru gândul că numărul adopțiilor se menține „oarecum constat”, asta în condițiile în care secretarul de stat de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției (ANPDCA) din cadrul Ministerului Muncii, Gabriela Coman, recunoște că sunt probleme în acest sens. „Copiii intră ușor în sistemul de protecție, stau mult și ies foarte greu”, a afirmat Coman într-un interviu acordat pentru Mediafax.

Încă de anul trecut, gândul a semnalat faptul că procesul de a înfia un copil a devenit unul greoi după schimbarea Legii adopției, act normativ care ar fi trebuit să ușureze demersul.

„Mi s-a trântit ușa în nas de nenumărate ori și mi s-a spus să îmi văd de ale mele”

Simona Czudar avea 34 de ani când, după nenumărate încercări eșuate de a deveni mamă, a decis că este momentul să adopte un copil. A început demersurile, și-a făcut dosarul, a obținut certificatul de adoptator și a trebuit să aștepte doi ani până să devină mama legală a unui copil. „M-am izbit de indiferența autorităților, dar acest lucru nu m-a făcut de renunț la țelul meu: acela de a deveni mamă. Am început demersurile în 2008. Aproape un an am mers în audiențe, am făcut memorii, mi s-a trântit ușa în nas de nenumărate ori și mi s-a spus să îmi văd de ale mele. Le spuneam că există niște legi care arătau că am niște drepturi ca părinte adoptator și că nu este normal ce se întâmplă”, a povestit Simona. Adopția s-a finalizat în luna mai a anului 2010.

Foto: Simona Czudar

După ce a trecut prin această experiență a decis că este momentul să îi ajute și pe ceilalți români care își doresc să devină părinți. Și-a înființat o fundație – Asociației Ador Copiii. În prezent militează pentru obținerea unui concediu de un an pentru adultul care înfiază un copil. „Adopția în sine reprezintă un nou abandon pentru copilul înfiat. Legislația din România prevede acordarea unui concediu pe o perioadă mai lungă doar în cazul în care copiii adoptați au sub doi ani. Numărul acestora este mic”, punctează Simona.

Peste 40.000 de copii se află în grija statului. Doar 7% dintre aceștia sunt declarați adoptabili

În 2010 s-au adoptat 1.051 de copii, iar în 2011 s-au înfiat 1.041 de copii. Situația s-a schimbat odată cu intrarea în vigoare a noii legi, dar nu în bine. Demersul s-a îngreunat, deși legislația avea menirea ca întregul proces să fie favorabil adulților care vor să înfieze un copil. În 2012 s-au adoptat 892 de copii, în timp ce în 2013 s-au înfiat 738 de minori.

Datele obținute de gândul mai arată că statul are în grijă 41.209 de minori, dintre care 22.189 aflați în orfelinate și 19.020 în grija unui asistent maternal. Un simplu calcul arată că doar 7% din numărul total de copii aflați în sistem sunt declarați adoptabili. Motivul? Autoritățile au ca prioritate reintegrarea lor în familiile naturale.

Reprezentanții Ministerului Muncii au mai precizat că un alt motiv pentru care foarte puțini copii nu părăsesc sistemul de stat este faptul că adulții care vor să înfieze, au foarte multe „pretenții”. „Familile care vor să adopte vizează la o anumită categorie de copii: cu vârstă între 0-3 ani, clinic sănătoși, care să nu fie de etnie romă. Din păcate, numărul copiilor adoptabili care să aibă aceste caracteristici nu este foarte mare. Nici numărul copiilor din sistemul de protecție specială cu aceste caracteristici nu este mare, aproximativ 8% dintre ei având sub 3 ani, nu toți sunt clinic sănătoși și o parte dintre ei sunt de etnie romă. Prin urmare, discrepanța dintre numărul total de copii adoptabili, care aproape s-a dublat, și așteptările familiilor adoptive face ca numărul adopțiilor încuviințate să nu sufere schimbări majore”, au menționat pentru gândul reprezentanții Ministerului Muncii.

„Am decis împreună cu soțul meu să adoptăm un copil. De aici a început calvarul”

Alina Marcu este o timișoreancă de 40 de ani care își dorește foarte mult să își întregească familia, înfiind un copil. „Pentru mine nu contează sexul, vârsta sau etnia. Vreau să îmi întregesc familia și am decis împreună cu soțul meu că este momentul să devenim părinți. Având în vedere că suntem destul de bătrâiori pentru a avea propriul nostru copil, am decis să adoptăm unul. De aici a început calvarul”, mărturisește femeia.

S-a trezit cu uși închise și cu indiferență din partea celor care au datoria de a-i ajuta pe cei care își doresc să adopte un copil. „Atunci când vrei să adopți un copil, autoritățile se poartă cu tine de parcă ai aștepta mobila de la sufragerie. Mi s-a spus să am răbdare că în cele din urmă voi avea un copil acasă. Că durează, că încă nu s-au obișnuit cu noua legislație. Nu pot să fiu calmă când văd că mă apropii de exprirarea termenelor și nimeni nu poate să îmi dea nicio informații”, povestește timișoreanca, care spune că în mai puțin de două săptămâni îi expiră perioada în care af fi trebuit să își obțină certificatul de adoptator.

A început procedurile de adopție la începutul anului, în luna ianuarie. Până în martie a urmat un curs la Asociația Ador Copiii în care a fost informată despre ce înseamnă să fii părinte adoptator, iar apoi am trecut la etapa următoare: aceea de a obține certificatul de părinte adoptator. „De aici au început problemele. Legea este foarte clară. Pentru ca un cuplu sau o persoană, care a absolvit cursurile despre cum să devii părinte, să obțină un certificat de adoptator trebuie să aștepte maxim 120 de zile, timp în care trebuie să efectueze șase vizite, dintre care trei la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș și trei la noi acasă, atunci când vine asistentul social la domiciliul. Până în prezent nu am făcut decât o singură vizită, la începutul lunii martie, iar peste două săptămâni îmi expiră termenul și nimeni nu dă semne că lucrurile vor începe să se miște”, povestește timișoreanca.

Aceasta spune că în județul Timiș există o singură persoană care se ocupă de toate familiile care vor să devină părinți. Pe lângă faptul că există un deficit de personal, în ultima perioadă persoana în cauză nu a putut fi disponibilă din cauza unor probleme personale. „Am sunat și la București, la Ministerul Muncii, și am încercat să vorbesc cu cineva care se ocupă de adopții, după ce Oficiul Român de Adopții a fost desființat, iar atribuțiile acestuia au fost preluate de un departament nou înființat. Mi-a răspuns o domnișoară cu o voce suavă și mi-a spus ca să aștept, că ei deocamdată sunt cu lucrurile în cutii și nimeni nu mă poate ajuta”, povestește Alina Marcu.

Contactați de gândul, reprezentanții DGASPC Timiș au menționat că totul este sub control. „Este adevărat că am avut o mică problemă, dar de săptămâna aceasta persoana care evalua dosarele persoanelor care doreau să obțină certificat de adoptator a revenit la muncă. Nu am depășit niciun termen. O să tragem tare și nimeni nu o să iasă din grafic”, a declarat pentru gândul Alina Mayer, șeful biroului Adopții și Postadopții din cadrul DGASPC Timiș.

În 2013 s-au adoptat doar 25% din numărul total de copii declarați adoptabili la nivel național

În 2013, la nivel național, erau declarați adoptabili 2.964 de copii, aproape dublu față de anul precedent, când, potrivit datelor Ministerului Muncii puse la dispoziția cotidianului gândul, numărul copiilor care puteau fi înfiați era de numai 1.556. Creșterea numărului de copii declarați adoptabili nu a însemnat, însă, și majorarea considerabilă a numărului de copii înfiați. Dimpotrivă, în2013 au fost adoptați 738 de minori, cu mult mai puțin decât în 2012 – 892 de copii înfiați, 2011 – 1.041 de copii înfiați, respectiv 2010 – 1.051 de minori adoptați. În toți acești ani, Bucureștiul a ocupat prima poziție în topul orașelor cu cei mai mulți copii adoptați.

Mai jos regăsiți un calcul gândul efectuat în baza datelor obținute de gândul, de la Ministerul Muncii, și reprezentant prin grafice de creștere și hărți

Infografic realizat de Corina Vârlan

De ce nu se adoptă copiii din România

Încă de anul trecut gândul a semnalat faptul că odată cu schimbarea Legii adopției lucrurile nu s-au schimbat în bine în acest sectror. Nicoleta Brunel, președinta Asociației SOS Infertilitatea, puncta câteva dintre motivele pentru care în România procesul de adopției este unul greoi, chiar dacă legislația a fost schimbată.

Foto: Nicoleta Brunel

Aceasta spunea că există cazuri în care copiii sănătoși erau trecuți în acte ca fiind bolnavi sau că înainte ca un copil să fie dat spre adopție se consultă până și rudele de gradul 4. Tentativa de a reintegrare un copil abandonat în familia naturală este un alt motiv pentru care este îngreunat procesul de adopție. „Am lucrat timp de 13 ani în asociații care aveau drept scop integrarea în societate a copiilor părăsiți de părinții naturali. De-a lungul experienței mele, am întâlnit cazuri în care autoritățile au ținut cu tot dinaninsul să reintegreze copiii părăsiți în familiile naturale. La un moment dat, am întâlnit o femeie de etnie care a spus că nu își poate crește copilul pentru că nu are o situație materială bună. A cerut chiar și ajutor statului pentru a-i da o căruță de lemne pentru că nu avea bani să încălzească casa pe timp de iarnă. Bineînțeles că copilul a fost lăsat în grija ei, iar micuțul nu a supraviețuit iernii. Făcuse pneumonie de la o banală răceală”, a povestit Cristina Căpătan, membră a asociației SOS Infertilitatea.

La rândul ei, Simona Czudar, președintele Asociației Ador Copiii, a declarat pentru gândul că există cazuri în care persoanele care vor să înfieze sunt descurajate și de faptul că autoritățile nu le acordă părinților adoptatori concediu de acomodare.

Click pentru a mări! // Hartă realizată de Corina Vârlan

Legislația prevede că unui părinte adoptor i se acordă posibilitatea de a sta cu copilul acasă doar dacă acesta are până în doi ani. Astfel de cazuri sunt rare, iar de cele mai multe ori părinții adoptatori sunt nevoiți să renunțe la slujba lor pentru a îngriji un copil. „Copilul adoptat are nevoi speciale. Nu poți să îi aduci acasă, să îl lași în grija bonei sau să îl duci la grădiniță și tu să pleci la muncă. Acești copii trec prin trauma abandonului. Se schimbă de azi pe mâine tot Universul lor, experiență la care noi ca oameni poate putem face față. Să fim realiști, nouă ne este greu când schimbăm un job, iar atunci când ni se strică calculatorul simțim că am pierdut toată viața noastră pentru că pierdem documentele pe care le aveam stocate pe el. Este foarte important ca atunci când un copil ajunge în familia adoptivă să nu fie lăsat cu bona sau la grădinițe. Copilul trebuie să se conecteze cu familia”, a spus Simona Czudar.

Click pentru a mări! // Hartă realizată de Corina Vârlan

Pe 7 iunie organizează festivalul Piano Marathon Bucharest, eveniment care are rolul de a atrage atenția asupra piedicilor cu care se confruntă persoanele care vor să adopte un copil.

De ce merge greu procedura adopțiilor, în varianta autorităților

În urma unei solicitări făcute de gândul la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, autoritățile recunosc că noua lege a adopției nu a influențat foarte mult procentul de copii înfiați.

Click pentru a mări! // Hartă realizată de Corina Vârlan

La întrebarea „Care este motivul pentru care numărul adopțiilor este în continuare mic în România, în condițiile în care noua lege a adopțiilor ar fi trebuit să faciliteze acest lucru”, reprezentanții Ministerului Muncii au precizat pentru gândul: „Precizăm că statistica pentru anul 2013 se încheie la jumătatea anului 2014, iar acest lucru înseamnă că numărul adopțiilor încuviințate va suferi modificări. Motivul: comunicarea sentințelor civile durează, de regulă, mai mult timp, pentru că acestea trebuie să devină definitive. Se poate afirma că numărul se menține oarecum constant, dacă se ia în considerare faptul că, din aprilie 2012, atunci când a intrat în vigoare noua Lege a adopțiilor și a fost introdus testul ADN pentru adopția copilului născut în afara căsătoriei, a cărui paternitate a fost recunoscută de către soț și adoptat în familie de către soția celui care a făcut recunoașterea, a dispărut acest tip de adopții, care era de aproximativ 300 în fiecare an”, au precizat reprezentanții Ministerului Muncii.

Click pentru a mări! // Hartă realizată de Corina Vârlan

Aceștia au mai menționat că „impactul schimbărilor legislative poate fi analizat nu doar limitându-ne la numărul adopțiilor încuviințate (schimbarea mentalității adoptatorilor este un proces de durată), ci și prin prisma calității intervenției, a transparenței procesului și a egalității de tratament aplicate tuturor copiilor și tuturor adoptatorilor, toate realizate printr-o procedură riguroasă. În acest fel, fiecărui copil adoptabil îi sunt selectați cei mai potriviți adoptatori din țară, la intervale regulate de timp, până la găsirea familiei potrivite”.

Click pentru a mări! // Hartă realizată de Corina Vârlan

Reprezentanții Ministerului Muncii mai spun că „de asemenea, considerăm că atenția trebuie centrată în primul rând pe copil. Adopția este răspunsul la nevoia copilului de a avea o familie, iar adoptatorii își aduc contribuția la implinirea acestei nevoi”.

Click pentru a mări! // Hartă realizată de Corina Vârlan

Portretul robot al familiei care își dorește să adopte un copil

Membrii familiilor care adoptă au, în medie, la data finalizării adopției, vârsta de 35-45 de ani, studii universitare sau liceale, iar valoarea medie a veniturilor se situează peste 2.500 de lei, arată rezultatele unui studiu realiat de Oficiul Român pentru Adopții (ORA).

Click pentru a mări! // Hartă realizată de Corina Vârlan

Cercetarea privind strategiile de comunicare despre adopție între părinții adoptivi și copilul adoptat, realizat de ORA, UNICEF și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București, arată că majoritatea celor care înfiază au în medie vârsta de 35-45 ani la data finalizării adopției.

Click pentru a mări! // Hartă realizată de Corina Vârlan

Din punct de vedere al educației, cei mai mulți părinți adoptivi au studii universitare absolvite (40 la sută), liceale (37 la sută), gimnaziale finalizate (10 la sută), în timp ce trei la sută nu au absolvit nicio școală.

De asemenea, 71 la sută dintre familiile care au fost incluse în eșantion locuiesc în mediul urban și au un loc de muncă stabil.